Fie că ești freelancer, fie că lucrezi remote sau în regim hibrid, cel mai probabil vei avea nevoie de un mic spațiu de lucru și acasă. Nu de alta, dar uneori s-ar putea să simți să ai un colț doar al tău, în care să-ți faci treaba în voie atunci când n-ai chef să ieși la cafenea sau într-un spațiu de coworking.
Zicem „mic spațiu”, pentru că mulți dintre noi nu au o cameră dedicată biroului.
Prin urmare, am pregătit o serie de recomandări și tips&tricks pe care să le pui în aplicare fie că îți amenajezi biroul în living sau dormitor, fie că ai o încăpere dedicată unde ai loc berechet să-ți așezi lucrurile - de la agende, coolerul de laptop, până la device-urile electronice.
Investește în piese ergonomice
Alege un scaun pentru birou ergonomic, care să aibă grijă de sănătatea spatelui tău - asta e o investiție „must”, și nu un „nice to have”.
Într-adevăr, scaunele ergonomice au un preț mai mare, însă dacă le privești ca pe o investiție în starea ta de bine, prețul va fi justificat.
E bine să testezi înainte mai multe modele de scaune, ca să vezi cum îl simți pe fiecare, iar dacă n-ai posibilitatea asta, te poți baza și pe recomandările prietenilor și pe recenziile online.
De asemenea, te încurajăm să te orientezi către un birou reglabil pe înălțime, pe care s-o ajustezi în funcție de nevoile tale.
Asigură-te, totodată, că e suficient de încăpător ca să-ți rezolvi în voie task-urile zilnice, dar și ca să amplasezi pe el tot ce ai nevoie: de la calculator/laptop, cooler pentru laptop, tastatură, microfon de gaming și orice altceva mai ai tu nevoie.
Asigură-te că beneficiezi de
suficientă lumină naturală
Cel mai probabil că ți-ar fi greu să te mobilizezi să lucrezi, dacă ar trebui s-o faci dintr-o încăpere întunecată mai tot timpul, care te-ar îmbia la somn numaidecât.
Pentru a evita un astfel de scenariu care te-ar putea face să ratezi niște deadline-uri, îți sugerăm să amplasezi biroul într-o cameră unde pătrunde suficientă lumină naturală.
Sigur
că nu te poți baza doar pe lumina de afară, mai ales în zilele întunecate din
sezonul rece - pentru astfel de zile, vei avea nevoie de un iluminat artificial
adecvat, așa cum e o lampă de birou.
Păstrează doar obiectele necesare și organizează-le
Chiar ai nevoie de 5 agende, 20 de pixuri, 10 mape și cine știe ce altceva pe birou, toate vraiște? Unde o să mai ai loc să te desfășori sau să-ți pui, fără efort, coolerul de laptop?
Te gândești că le poți muta în altă parte la nevoie, dar task-ul ăsta, tot pus pe repeat, e mult mai time-consuming decât crezi.
Te încurajăm să-ți menții biroul cât mai organizat, iar pentru a face asta - începe prin a păstra doar obiectele de care ai cu adevărat nevoie.
Ai decis care rămân? Bun, acum organizează-le pe categorii, în cutii/rafturi/coșuri de depozitare, iar pe spațiul de lucru - păstrează doar esențialul.
Uneori, esențialul înseamnă fix laptopul și coolerul pentru laptop, mouse-ul, microfonul, o agendă și un pix, adică acele lucruri folosite frecvent.
Desigur, „esențialul” variază de la o persoană la alta, de la un domeniu de activitate la altul, de la un stil de lucru la altul. Oricare ar fi situația ta, nu uita: less is more.
Pune în practică recomandările de mai sus, adaptează-le la nevoile și preferințele tale și creează-ți la tine acasă un spațiu de lucru funcțional, care să facă sesiunile de lucru mai plăcute.